Pagini

miercuri, 31 iulie 2013

Triunghiul Bermudelor


 Triunghiul Bermudelor a uimit, ani la rand, cercetatorii si pe cei care investigheaza zona. Au existat zeci de rapoarte care mentineau vapoare disparute fara urma si numeroase avioane civile si militare ce s-au prabusit din cauze necunoscute, ascunse in acest triunghi misterios.
In octombrie 1492, in timpul celebrului sau voiaj, Cristofor Columb si cativa membri ai echipajului de pe Santa Maria au observat " o flacara mare" pe cer; ei au mai observat si niste lumini misterioase, iar echipajul a avut parte si de turbulente magnetice. Asa au inceput 500 de ani de observatii si disparitii misterioase, care au dus la nasterea legendei despre temutul Triungi al Bermudelor .

Zborul 19 (Flight 19)



Locotenentul Charles Taylor din cadrul US Navy, a pornit cu alte patru echipaje de pe avioanele TBM Avenger intr-un zbor de antrenament, decoland de la baza Fort Lauderdale, Florida, pe 5 decembrie. Elevii nu aveau experienta, dar nu se anticipasera probleme in ceea ce parea sa fie o zi obisnuita de zbor. Cu toate acestea, era ultima zi in care locotenentul Taylor sau elevii sai aveau sa fie vazuti .Bombardierele masive din cadrul Flight 19 s-au indreptat spre est, deasupra Atlanticului, dar la ora 15:40 a fost clar ca se intamplase ceva. S-a primit un mesaj din partea lui Taylor, care spunea ca busolele sunt defecte si ca incerca sa ajunga la Fort Lauderdale. Dupa aceasta transmisie, radioul sau a incetat brusc sa mai transmita. Un avion care efectua un alt exercitiu a incercat sa il directioneze spre baza orientandu-se dupa soare. Cu toate ca era o zi senina, Taylor nu putea vedea soarele. Dupa aproximativ o ora de la ultimul mesaj receptionat, au fost receptionate o serie de mesaje ciudate: "Se pare c-am pierdut ruta de zbor... Nu vedem uscatul...Ne-am ratacit. Nu suntem siguri de pozitia noastra...totul functioneaza prost, ciudat...nici marea nu este asa cum ar trebui sa fie." Ultimul mesaj clar transmis de Flight 19 a fost primit la 17:15, cand o voce deznadajduita a spus : " Zburam spre vest, pana cand ajungem la mal sau ramanem fara combustibil. " Desi s-a mai receptionat o transmisie " FT, FT '' pe acelasi canal, cateva ore mai tarziu, nu se mai stia nimic despre Flight 19. Apropiindu-se noaptea, in unitate crestea tensiunea, la Fort Lauderdale comandandu-se o operatiune de cautare si salvare. Pentru a cauta avioanele disparute a fost trimis un hidroavion Mariner, cu un echipaj format din 13 oameni. Cu toate acestea si acest aparat a disparut si de atunci nu s-a mai auzit nimic de el.


Triunghiul Bermudelor
 Denumirea de Tringhiul Bermudelor a aparut in 1964 cand un ziarist a folosit aceasta expresie pentru prima data. Si alti autori au inceput sa investigheze fenomenul si, in 10 ani, Triunghiul a devenit cunoscut in intreaga lume. Mai mult, zona disparitiilor misterioase a crescut de la un triunghi la un poligon cu o suprafata de patru ori mai mare.
 Pe masura ce studiile continuau, lista avioanelor si a navelor disparute crestea. Au iesit la lumina si rapoarte privind disparitiile misterioase de dinainte de Flight 19. Marele Charles Lindbergh a observat o perturbare magnetica semnificativa, in timp ce sbura deasupra acestei zone cu avionul sau Spirit of St. Louis, si numeroase aparate militare, inclusiv un USAF B-24 si un Navy P5M, au inregistrat anomalii grave ale aparatelor de bord.
 Un DC-3 a disparut in timpul unui zbor din Florida, in 1947; avionul Avro Tudor IV Star Tiger, apartinand British South American Airways (BSAA), a disparut in timp ce se apropia de Insulele Bermude, in 1948, asa cum s-a intamplat si cu Star Ariel la scurt timp dupa decolarea din Bermuda spre Jamaica, in 1949. Un C-47 Globmaster s-a pierdut in 1950 ; in 1960, un zbor format din cinci F-100 Super Sabres a intrat intr-un nor si numai patru au iesit ; doua cisterne aeriene KC-135A si un Douglas C-133 Cargomaster au disparut in 1963; toate aceste aeronave s-au evaporat in Triunghi .

Un salt in timp
" Era un nor care avea o forma ciudata de tigara ", declara pilotul Bruce Gernon Jr. despre calatoria sa fantastica din 1970. Gernon, care zbura cu tatal sau pe locul copilotului, isi aminteste ca a accelerat pentru a scapa din nor, dar se parea ca acesta se ridica in intampinarea sa. In momentul in care a observat un mic tunel in interiorul norului, a incercat sa coboare in picaj prin acesta in incercarea de a ajunge la cerul senin. Dar aceasta ceata anormala se parea ca inainta spre el, peretii norului devenind din ce in ce mai albi, norii mai mici rotindu-se in sensul acelor de ceasornic. Cand Gernon a iesit din aceasta ceata, a descoperit ca se afla intr-un loc albverzui si nu pe un cer albastru asa cum se astepta. A mai vazut si ca busola se invartea cu viteza in sens opus acelor de ceasornic. Tot echipamentul de navigatie era defect si nu a putut sa contacteze personalul care controla traficul aerian. Deodata, a observat uscatul si, crezand ca este la Bimini, a accelerat. A fost surprins cand si-a dat seama ca uscatul era de fapt Miami Beach, lucru imposibil avand in vedere timpul zborului. Un drum care, in mod normal, dureaza 75 de minute a fost facut numai in 45 de minute si cu un consum cu 40 de litri mai redus decat ar fi trebuit. Gernon crede ca este unul dintre norocosii care au scapat din capcana Triungiului Bermudelor .

Explicatiile posibile
Ce se intampla in Triunghiul Bermudelor ? Cum de in aceasta zona mica, au disparut vapoare, avioane si chiar si un submarin apartinand US Navy ? Ideile vehiculate pornesc de la cele obisnuite, pana la unele care sunt de domeniul fantasticului. Gauri negre in spatiu care transporta navele in alta dimensiune; fiinte extraterestre care rapesc echipajele; chiar si locuitorii vechii Atlantide, care se ridica din adancuri pentru a-i face sa dispara pe cei care se apropie prea mult de regatul lor ascuns; toate aceste teorii halucinante au fost vehiculate la un moment dat.
 Sunt considerate responsabile si fenomene naturale. Zona este cunoscuta pentru furtunile si uraganele extrem de violente. Sunt cunoscute coloanele de apa care se ridica din mare si care pot reprezenta o bariera de netrecut pentru vapoare si chiar avioanele care zboara la joasa altitudine.
 Cercetarile recente au sugerat ca miscarile violente ale marii creaza turbulente magnetice si fac sa se ridice in aer nori care modifica rapid conditiile meteo locale. Exista si unele dovezi ca zona sufera din cauza unor perturbari magnetice si gravitationale neobisnuite, dar acest lucru se intampla si in alte locuri din lume.
 Studiul mai atent al mai multor incidente din interiorul Triunghiului au ca rezultat explicatii dintre cele mai firesti . Flight 19, de exemplu, avea un numar de piloti fara experienta, iar hidroavionul Mariner care a plecat in cautarea lui a zburat direct in mijlocul furtunii. Avionul F-100 care a disparut in nori se poate sa fi fost pur si simplu distrus din cauza conditiilor meteo. Interiorul unei furtuni este format din turbulente de aer care pot urca si cobori un avion sute de metri intr-o clipa. Nu este greu de imaginat ca un pilot poate fi aruncat in mare de o " mana " invizibila, dar cu totul naturala. Faptul ca zona nu beneficiaza de cateva formatiuni terestre care sa ofere repere vizuale, face ca multe avioane sa se rataceasca in timpul unor zboruri normale.
Traficul ilegal de droguri poate juca si el un rol in aparitia legendelor. Avioane usoare, care aveau ca plan de zbor sa ajunga din Caraibe in Florida, au ales, in schimb, sa aterizeze in Insulele Bermude si, din moment ce la bord erau droguri care valorau mai mult decat aparatul de zbor, acesta a fost pur si simplu facut disparut. Unii entuziasti ai conspiratiei Triunghiului Bermudelor au venit cu ideea ca guvernul Statelor Unite incearca sa ascunda astfel traficul de droguri.
 Indiferent de explicatiile care incearca sa determine ceea ce se intampla, se pare ca exista un magnet invizibil care atrage atentia oamenilor catre aceasta parte a Atlanticului. Desi cei care supravegheaza Triunghiul pot admite ca 95% din incidente pot fi explicate normal dupa mici investigatii, ei admit ca 5% sunt lucruri care nu au explicatie. Se pare ca in ultimul timp, Triunghiul Bermudelor se odihneste, dar, imediat ce va disparea un nou avion sau vapor, interesul pentru aceasta zona va fi starnit din nou .

Un comentariu: